Rezultatele de la examenul de Evaluare Națională 2021 s-au afișat pe evaluare.edu.ro

În județul Galați au fost obținute 4 medii de 10.00. Alți 515 elevi au obținut medii peste 9.00. Din cei 3557 elevi înscriși la Evaluarea Națională în județul Galați s-au prezentat la ambele probe 3330 absolvenți de clasa a VIII-a. 12 elevi au absentat la o probă, dintre care unul la limba română și ceilalți 11 la matematică. De menționat că dintre cei care au absentat la proba a doua, unul a obținut 7.50 la limba română.

Acestea sunt notele inițiale de la examen, care intră în calculul mediei de admitere la liceu, dacă nu sunt modificate după procedura de contestații.

Cum caut notele și media la Evaluare Națională 2021

Fiecare elev trebuie să introducă codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examenele de Evaluare Națională 2021.

Contestaţiile pot fi depuse marţi (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi miercuri (în intervalul orar 8,00 – 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentSistemul Informatic al Cazierului Judiciar ROCRIS va fi modernizat și actualizat! Cum se soluționează cererile de eliberare a cazierului
Articolul următorBilanț coronavirus 29 iunie: 73 de cazuri noi și 6 decese, în ultimele 24 de ore