Ieri, 6 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Galați, la locațiile folosite de un bărbat bănuit de trafic de persoane în formă continuată și instigare la spălare de bani. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2021, la diferite intervale de timp, prin inducere în eroare, bărbatul ar fi recrutat 3 tinere în scopul exploatării sexuale. Acesta le-ar fi transportat și cazat în locații închiriate pe teritoriul Elveției, Belgiei, Olandei, Danemarcei și Germaniei, unde, prin constrângere fizică și psihică, le-ar fi determinat să practice prostituția, obținând, în acest mod, aproximativ 380.000 de euro.

Sumele de bani obținute de victime ar fi fost folosite de bărbat pentru achiziționarea, prin persoane interpuse, de bunuri, printre care un autoturism de lux.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 1.500 de coroane daneze, 100 de euro, 100 de dolari, o sabie, un autoturism de lux, precum și înscrisuri cu valoare probatorie. 

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentProtest cu coșuri de cumpărături, în fața Ministerului Muncii
Articolul următorBilanț coronavirus 7 octombrie: 14.467 cazuri noi și 282 decese