La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, au identificat și reținut un bărbat, de 53 de ani, din județul Timiș, bănuit de comiterea infracțiunilor de șantaj și violarea vieții private.

Din cercetări, a reieșit că, în data de 29.07.2021, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, bărbatul ar fi amenințat, prin intermediul unei rețele de socializare, un tânăr, de 19 ani, cu darea în vileag a unor imagini compromițătoare, în cazul în care nu i se va remite suma de 1.000 de euro. Ulterior, întrucât nu ar fi primit banii solicitați, în perioada 21.10 – 04.11.2021, acesta ar fi distribuit, fără drept, către mai multe persoane, un videoclip în care victima apare în ipostaze intime.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Galați, în cursul acestei zile urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPână când este valabil certificatul de vaccinare. Precizările lui Valeriu Gheorghiță
Articolul următorAu ieșit la o cafea cu certificatele verzi ale altor persoane