În data de 26 iulie 2021, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Galați, au depistat pe strada Saturn, din municipiul Galați, un tânăr de 19 ani, persoană fără adăpost, care, în cursul acestei luni, în zilele de 12, 23 si 25, ar fi comis pe strada Arad din municipiul Galați un număr de trei fapte penale, o infracțiune de Tâlhărie și două infracțiuni de Furt, față de trei persoane, ce domiciliază pe această stradă, cu vârstele de 80, 79 respectiv, 75 ani.

Înițial, dosarele penale ce au fost întocmite, urmare a comiterii faptelor mai sus menționate, au fost înregistrate la cauze penale cu autor necunoscut, întrucât victimele nu cunoșteau persoana.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, comisă prin violență în data de 12 iulie, tânărul i-a sustras bătrânului de 80 ani, un portofel în care se afla suma de 200 lei dar și acte, în timp ce acesta intra în scara blocului unde domiciliază. În data de 23 iulie, a sustras un telefon mobil smart pe care bărbatul de 79 ani îl ținea într-o borsetă, în timp ce acesta se deplasa pe strada Arad, iar în data de 25 iulie, a sustras un telefon mobil de la bărbatul de 75 ani, aflat în buzunarul de la pantalon, în timp ce acesta se deplasa pe strada Arad. 

În cursul zilei de 26 iulie a.c., în urma probatoriului administrat cu privire la săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a tânărului de 19 ani și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați.

A doua zi, acesta a fost prezentat Judecătoriei Galați cu propunere de arestare preventivă, instituție care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

            

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAccident rutier pe DJ 240, în comuna Negrilești
Articolul următorDocument fals descoperit la controlul de frontieră de polițiștii gălățeni