Un număr de circa 200 de ucraineni din categoria persoanelor vulnerabile, vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi mame singure, refugiaţi la Galaţi şi Brăila, au petrecut Crăciunul în avans, alături de Fundaţia Inimă de Copil.
Magia Crăciunului a fost adusă ieri într-un mod inedit pentru români și ucraineni de Fundația Inimă de Copil și Biserica Creștină Emanuel Galați. O piesă de teatru pusă în scenă de copiii ucraineni care ne-a umplut sufletul de recunoștință, cântece frumos interpretate care ne-au adus speranță în suflet, poveștile oamenilor care au reușit, prin iubire și ajutor, să își găsească puterea să privească cu inima deschisă spre viitor.
A fost o zi magică acompaniată cu daruri de sărbători, râsete, joacă, prietenie și multă voie bună. Pentru mulți, acesta este primul Crăciun petrecut departe de casă.
Evenimentul a fost posibil datorită suportului financiar oferit Fundaţiei Inimă de Copil de către FONSS (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale) din fonduri UNHCR, Good Neighbors Coreea dar şi datorită fondurilor oferite de alţi donatori privaţi ai organizaţiei.
Alături de proiectele destinate copiilor români aflaţi în dificultate în care Fundaţia Inimă de Copil este implicată de peste 26 de ani, împliniţi în acest decembrie, în cele 10 luni de la declanşarea războiului din Ucraina, organizaţia a ajutat peste 5.800 de persoane prin colaborarea cu alte instituţii locale şi prin cele doua Centre de resurse şi suport pentru refugiaţi din Galaţi şi Brăila pe care le gestionează.