În ziua în care primele tramvaie noi au început să circule prin oraș, angajații Transub Galați au declanșat un protest spontan. 

Circa 40 de angajați ai Transub Galați ai oprit lucrul, nemulțumiți de salariile încasate. Ar fi vorba de mai multe ore suplimentare neplătite.

Transportul public nu este afectat de protest.

Până acum au ajuns la Galaţi cinci tramvaie din lotul celor opt, restul urmând să sosească până la sfârşitul acestui an. Noile tramvaie, model ”Autentic”, au fiecare, o capacitate de 114 de pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, un consum de energie scăzut şi grad înalt de fiabilitate. Primăria municipiului Galaţi a mai depus, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, o cerere de finanţare europeană pentru achiziţia a încă 10 tramvaie noi. Valoarea proiectului este de peste 80 de milioane de lei, iar procedura de licitaţie este în derulare. 

sursa foto: Pro Lider FM

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPolițiști gălățeni campioni europeni la karate tradițional
Articolul următorROMÂNIA ÎN REALITATE – Invitat IONUȚ PURICA