Este protest la această oră în Piața Universității. Este vorba despre mitingul AUR la care liderii partidului anunțau că se vor aduna zeci de mii români. La ora 15:00, câteva sute de oameni se aflau în Piața Universității, unii dintre ei aduși cu autocare din alte orașe. Protestatarii și-au manifestat intenția de a se deplasa și spre Palatul Cotroceni.

Inițial, protestul era anunțat față de facturile uriașe la energie electrică și gaze naturale, însă se pare că acum se cere pacea în Ucraina.

Protestatarii s-au deplasat la Arcul de Triumf din Capitală, după care au făcut o oprire și în fața Ambasadei Rusiei, pentru a se aduna apoi în Piața Universității. 

Protestatarii au scandal lozinci atât împotriva agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cât și a restricțiilor COVID, solicitând eliminarea măștii și a certificatului de vaccinare. De asemenea, protestatarii au scandat și împotriva facturilor uriașe la energie electrică și gaze naturale 

În jurul orei 15:00, manifestanții au ocupat bulevardul, iar circulația rutieră este oprită. George Simion a declarat că sunt jandarmi în civil printre ei și a cerut să discute cu comandantul efectivului de ordine, pentru a se asigura că nu este vorba de potențiale provocări, potrivit Realitatea Plus.

Protestatarii spun că România nu ar trebui să intervină în conflictul dintre Ucraina și Rusia, că îi intereseaza situația facturilor și solicită eliminarea certificatului verde, potrivit Realitatea PLUS.

Reacția Jandarmeriei

În legătură cu informația apărută în spațiul public, conform căreia „Jandarmeria a infiltrat oameni violenți între participanți”, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Jandarmeria dezminte aceste informații și reiterează că nu a folosit și nu va folosi niciodată astfel de persoane sau strategii.

Unitatea noastră are dispozitive specifice constituite cu scopul de asigurare a ordinii publice, respectiv protecție a participanților, având moduri de acțiune bazate exclusiv pe baza atribuțiilor legale și a situației operativ

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentFlori împărțite pe stradă de 1 martie
Articolul următorUn lider PNL îndeamnă la boicotarea companiilor rusești: ”Nu vreau să am sentimentul că finanţez, nici măcar cu un leu, războiul lui Putin”