Proiectul pentru dezvoltarea Portului Galaţi a fost finalizat

Proiectul pentru dezvoltarea Portului Galaţi a fost finalizat şi va intra pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de guvern.

Proiectul „Platformă multimodală Galați” îşi propune integrarea portului Galați în fluxurile internaționale de mărfuri, prin crearea facilităților portuare pentru operarea în sistem naval – feroviar. Principalul aplicant este Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, partenerii privați fiind societățile Port Bazinul Nou, Metaltrade şi Portul Duisburg din Germania. Proiectul va fi dezvoltat în Port Bazinul Nou.

Finanţarea se va face din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat. Bugetul total al proiectului este de 80 milioane de euro. Pentru prima etapă sunt alocaţi 25,6 milioane de euro, din care 21,7 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată de Comisia Europeană. Alte 3,4 milioane de euro reprezintă cofinanțarea de la bugetul de stat, iar 392.000 de euro – contribuția societății Port Bazinul Nou Galați.

Potrivit documentației, investițiile vizează următoarele obiective: construirea unui cheu vertical pe o lungime de 868 de metri și a infrastructurii rutiere pentru accesul în terminal cu o lungime de 2,28 km, construirea unui triaj de cale ferată cu o lungime de peste 700 de metri, precum și construirea infrastructurii portuare, respectiv drumuri, rețele de utilități, platforme, clădiri, echipamentele și instalațiile portuare, amplasate pe o suprafață de 60.000 de metri pătraţi. Suprafața totală care urmează să fie amenajată în cadrul investiției este de 323.527 mp proprietate publică a statului și 33.682 mp proprietate privată a Metal Trade SRL Galați.

Între 18 şi 29 ianuarie, proiectul s-a aflat în dezbatere publică și va fi transmis Secretariatului General al Guvernului, pentru a fi inclus pe ordinea de zi a unei ședințe viitoare.

Articolul precedentUn hoţ gălăţean căutat în Luxemburg a fost prins la frontieră
Articolul următorO gălăţeancă de 25 de ani a accidentat mortal un localnic din Barcea