Primarii, președinții de consilii județene, consilierii locali și cei județeni ar urma să fie aleși pentru o durată de cinci ani dacă proiectul UDMR va fi votat în parlament. O astfel de idee le-a venit și social-democraților, propunerea fiind depusă anul trecut.
UDMR susține că e nevoie de un mandat mai mare pentru aleșii locali pentru a se putea corela mai bine cu fondurile europene, dar și pentru a despărți alegerilor locale de cele parlamentare. ”Am vrut să despărțim alegerile locale de cele parlamentare, să fie organizate în alți ani. Se influențează votul de la una la cealaltă, iar în plus, în anul în care sunt alegeri, oricum nu se mai face nimic altceva decât campanie electorală. Avem ba precampanie, ba campanie, la două tipuri de alegeri diferite. Nu există altceva decât alegeri. Un alt motiv ține de faptul că majoritatea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană. Vedem că proiectele acestea depășesc patru ani de zile, și mai e și perioada până se licitează, până se semnează contractul. Și atunci le dăm posibilitatea aleșilor locali tocmai să se poată integra mai bine în aceste termene” a explicat depuattul UDMR Benedek Zacharie.
Comisia pentru administrație publică a Senatului a adoptat astăzi raport de admitere la inițiativa legislativă depusă de UDMR, iar inițiativa a fost adoptată tacit de Camera Deputaților luna trecută și urmează să fie trimisă plenului Senatului pentru dezbatere și vot final. Raportul de admitere a legii a fost adoptat cu voturile PSD, UDMR și ALDE. Senatorii PNL s-au abținut, iar USR a votat împotrivă, anunță G4media.ro.
Inițiatorii propunerii legislative dau ca exemple alte țări din Uniunea Europeană unde mandatele aleșilor locali sunt de cinci, șapte sau chiar opt ani, precum Austria (5 ani), Belgia (6 ani), Franța (6 ani), Germania (durată variabilă între 5 și 10 ani în funcție de legislația proprie fiecărui land). ”Un mandat mai mare al aleșilor locali conferă stabilitate politică, o pavăză față de schimbările și eventualele crize politice manifestate la nivel general și care interferează cu deciziile de luat la nivel central. De asemenea, sunt amortizate bulversările create de suprapunerea alegerilor, de campanii electorale simultane sau succesive care în cele mai multe cazuri pun administrațiile locale în situații dificile de suspendare a activității și a investițiilor inițiate”, se arată în expunerea de motive a inițiativei.