Primăria municipiului Galaţi va împrumuta 50 de milioane de lei pentru a derula în continuare 11 proiecte cu finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană aflate în curs de finalizare. Creditul va fi acordat de Banca de Export Import a României EximBank SA şi are o maturitate de 12 ani cu o perioadă de graţie de 2 an şi a fost aprobat, miercuri, 17 august 2022, de Consiliul Local Galaţi.

„Municipiul Galaţi are în derulare la această dată un număr de 57 proiecte care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, în valoare totală de 565.433.615 lei. În vederea asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea ajustării preţurilor şi a valorii devizelor generale conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 64/2022, a cofinanţării eligibile a beneficiarului precum şi a cheltuielilor neeligibile şi altor fonduri în vederea derulării proiectelor aflate în curs de finalizare, este necesară contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 50 milioane lei. Garantarea creditelor contractate, serviciul anual al datoriei publice locale şi alte cheltuieli neeligibile ale finanţărilor rambursabile se asigură integral cu veniturile proprii din bugetul local. Gradul de îndatorare trebuie să fie cel mult 30 la sută din veniturile proprii”, se arată în referatul proiectului de hotărâre adoptat în ședința CLM Galați din 17 august..

Cele 11 obiective de investiţii cu finanţare europeană care vor fi cofinanțate cu banii împrumutaţi sunt:
1. „Modernizare şi reabilitare Şcoala Gimnazială nr. 16 – corp C1”;
2. „Anvelopare unităţi de învăţământ – Liceul Teoretic «Dunărea» Galaţi”;
3. „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Compartiment Primiri Urgenţe – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» Galaţi”;
4. „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina – Barboşi”;
5. „Reabilitare Zonă istorică Municipiul Galaţi – Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58”;
6. „Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Traian Vuia, Henri Coandă, George Coşbuc (tronson Coandă – Alexandru Măcelaru)”;
7. „Centru de recreere pentru persoane vârstnice – Tinereţe fără bătrâneţe”;
8. „Reabilitarea Colegiului Tehnic «Traian Vuia» – Corp Şcoală Galaţi”;
9. „Reabilitarea extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galaţi”;
10. „Modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» Galaţi;
11. „Reabilitare şi modernizare bloc PEXCO Galaţi”.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentFestivalul dacic Piroboridava. La marginea regatului dac.
Articolul următorStații pentru încărcarea mașinilor electrice și hibrid funcționale de săptămâna viitoare în municipiul Galați