135 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a  infectării cu virusul Sars Cov 2.

În data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1780 de persoane și 120 de societăți comerciale.

Totodată, polițiștii au controlat 136 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 182 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Intervențiile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentLegile puterii | Nelu Tătaru: Mafia în Sănătate există pentru că legislația permite, încă mergem pe populism. E nevoie de reformă într-un an și jumătate
Articolul următorStructura anului școlar 2021-2022