91 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 35.000 lei, au aplicat în ultimele luni polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale, în urma unor ample verificări derulate la agenții economici de pe raza municipiului Galați.

Astfel, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au controlat un număr de 81 de operatori economici, persoane juridice care dețin terase sezoniere. Pe parcursul acestor acțiuni de control, oamenii legii au urmărit modul în care agenții economici respectă legislația în vigoare. În urma verificărilor unui număr de 55 de locații, 25 dintre acestea nu dețineau autorizații sau contracte de închiriere. În aceste cazuri, politiștii locali au aplicat un număr de 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.900 lei. 12 dintre amenzi au fost date în baza prevederilor HCL nr. 339/2021, pentru nerespectarea condițiilor stabilite de administrația publică locală, iar 13 sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa Acordului privind exercitarea activității de comercializare în zone publice, conform prevederilor OG nr. 99/2000. La un operator economic s-a dispus și măsura complementară de suspendare a activității, până la autorizare.

O altă acțiune amplă derulată de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale a vizat activitatea agenților economici cu sediul pe raza cartierului Țiglina I (Bulevardul Marea Unire, strada Cloșca, strada Regiment 11 Siret și strada Brăilei), în număr de 195. Oamenii legii au verificat dacă respectivii operatori economici, conform legislației, necesită autorizație de funcționare.

În urma controalelor au fost aplicate un număr de 62 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 15.400 lei. Astfel, pentru lipsa Acordului privind exercitarea activității de comercializare în zone publice, conform prevederilor OG nr. 99/2000, au fost date un număr de 42 amenzi, în timp ce pentru nerespectarea condițiilor stabilite de administrația publică locală, au fost date alte 20 de sancțiuni contravenționale.

Tot în baza unui Plan amplu de măsuri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au avut în atenție și cea mai mare zonă comercială de pe raza municipiului, unde au verificat un număr de 196 de agenți economici. În urma controalelor, au fost aplicate patru amenzi, în sumă de 2.000 lei, în baza HCL 260/2018, pentru nerespectarea condițiilor stabilite de administrația publică locală.

Până la finele lunii septembrie 2021, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au în derulare o acțiune care îi vizează pe agenții economici care își desfășoară activitatea în domeniul de alimentaţie publică (restaurante, baruri, fast-food-uri, etc.). Aplicând prevederile legale, polițiștii locali vor efectua verificări cu privire la exercitarea activităţii de comercializare în zone publice şi deţinerea autorizaţiei de alimentaţie publică și a altor autorizații prevăzute de lege. Trebuie precizat că verificări privind legalitatea funcționării, se vor efectua și la operatorii economici ce organizează evenimente (nunți, botezuri, etc.).

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUn tânăr neatent și-a omorât nepoțica de un an și jumătate
Articolul următorTrafic restricționat pentru lucrări de modernizare pe Bulevardului Siderurgiștilor