Ca urmare a aprobării dreptului de ședere, polițiștii de imigrări au emis în luna decembrie a anului trecut, la nivel național, 8.121 permise de ședere, dintre care 7.707 de permise de ședere temporară, 254 pentru străinii cu drept de ședere pe termen lung și 160 pentru străinii cu o formă de protecție.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 12.460 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 6.691 de avize de angajare în muncă, pentru diferite categorii de lucrători.

Dintre avizele eliberate, 6.594 au fost pentru lucrătorii permanenți, 70 pentru cei detaşați, 25 pentru lucrătorii ICT (persoană transferată în cadrul aceleiaşi companii) și două avize pentru lucrători sezonieri. De asemenea, la bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 3.993.066 lei.

Pentru eficientizarea procesului de preluare a cererilor Inspectoratul General pentru Imigrări oferă celor interesați posibilitatea transmiterii online a cererii și a documentelor necesare.

Totodată, la data de 13 decembrie 2022 a fost epuizat contingentul privind avizele de angajare pentru lucrătorii străini nou-admiși pe piața forței de muncă pentru anul trecut, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.132 din 27 ianuarie 2022. În acest context, până la sfârșitul anului, Inspectoratul General pentru Imigrări a eliberat doar avize a căror emitere nu a fost condiționată de epuizarea contingentului de lucrători străini nou-admiși.

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Realitatea cere OMV Petrom să plătească chirie românilor pentru terenurile pe care le exploatează
Articolul următorAccident pe strada Drumul de Centură, din municipiul Galați