Polițiștii au reușit să-i identifice pe cei care au terorizat prin mesaje o fată de 13 ani, din Schela.

Este vorba despre doi indivizi de 13 și 15 ani, care le-au spus polițiștilor că au vrut doar să se distreze și nu să facă rău cuiva. Misiunea polițiștilor nu a fost deloc ușoară, mai ales că mesajele care-i erau trimise copilei, în timp real, figurau ca fiind trimise de pe o aplicație din Germania. După descinderi și audieri, oamenii legii au reușit să-i identifice pe hărțuitori. Din păcate, cel de 13 ani nu va răspunde penal pentru ceea ce a făcut, iar adolescentul de 15 ani ar putea să dea socoteală în fața legii, doar dacă se va stabili că are discernământ. Mesajele au încetat de mai bine de o săptămână.

Între timp, cel vizat de acuzaţii a apelat la un avocat şi şi-a dat în judecată vecinii pentru defăimare şi hărţuire. După păţania fetei, autorităţile locale au dispus, la rândul lor, mai multe măsuri. Astfel, la şcoala la care învaţă fata au fost montate camere de supraveghere, iar poliţia locală din comună patrulează mai des. Şi înainte, dar şi după acest caz, cadrele didactice ale şcolii din Schela au vorbit elevilor despre siguranţa pe internet şi implicaţiile folosirii unor aplicaţii care odată descărcate pe telefoanele mobile îi pot transforma în victime.

Articolul precedentDeficitul bugetar pe 2019 sare de la 4,4% la 4,6% din PIB
Articolul următorPensiile speciale, ELIMINATE de Parlament. Ce bugetari nu vor mai lua pensie