Piețele din toată țara sunt pline de samsari. Fructe și legume aduse din import sunt vândute ca fiind autohtone și chiar la suprapreț. Micii producători abia dacă își mai pot vinde marfa de pe tarabe din cauza acestora. Mai mult, și locuitorii din Sectorul 1 al Capitalei sunt revoltați de piețele din cartierele lor. Spun că sunt pline de mizerie, iar pe tarabe se află doar produse scumpe și aduse din afară. Alături de oameni, în piață, a fost și realizatoarea emisiunii Caravana România Suverană, Alexandra Păcuraru.

O femeie de 85 de ani ce locuiește de 67 de ani în Sectorul 1 al Capitalei povestește cum de la an la an cartierul în care stă se degradează tot mai mult.

Femeia susține că își muncește singură cei câțiva metri de teren din curte și a renunțat să mai cultive flori tocmai pentru a nu fi nevoită să cumpere totul din piețe, de la samsarii care au luat locul agricultorilor.

Pune legume și verdeață și preferă să meargă în piețele din alte sectoare pentru a scăpa de mizeria de la Piața Domenii.

Între timp, oamenii sunt revoltați și de prețurile mari din piețe, iar fermierii își strigă nemulțumirea în stradă.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentUna dintre cele mai mari bănci din România a fost scoasă la vânzare
Articolul următorȘeful Statului Major anunță introducerea serviciului militar voluntar. Sunt vizați tinerii de 18-35 de ani