Imagini de la o petrecere au apărut pe rețelele de socializare. Poliția s-a autosesizat.
Se pare că imaginile erau un live făcut de niște petrecăreți din Munteni, județul Galați. Aceștia au aprins un foc din cauciucuri în mijlocul străzii, iar la sosirea echipajelor de poliție, au fugit. Focul a fost stins de pompieri.
„Având în vedere imaginile difuzate în spațiul public, pe o rețea de socializare, în seara de 18 aprilie a.c., în jurul orei 22.15, din care reiesea faptul că mai multe persoane încalcă dispozițiile legale impuse de starea de urgență, polițiștii gălățeni s-au autosesizat și au mers imediat la fața locului, în comuna Munteni, din judetul Galati, de unde aceste imagini erau transmise „live” .
Aici, polițiștii au constatat că, în mijlocul unei străzi, în jurul unor cauciucuri ce ardeau cu flacără deschisă, se afla un grup de persoane care se manifestau zgomotos și care, la vederea echipajelor de poliție, au fugit în curțile locuințelor.
In urma vizionării imaginilor și a investigațiilor efectuate, au fost identificate 20 dintre persoanele care au participat la această adunare, fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei.
Incendiul a fost stins de un echipaj de pompieri solicitat la fața locului, nefiind înregistrate pagube materiale, iar polițiștii continuă verificările pentru identificarea și sancționarea tuturor celor care au participat la această adunare.”
Poliția a venit cu o adăugare:
„Au fost identificate încă zece persoane implicate în incidentul petrecut aseară în comuna Munteni.
Și acestea au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei.”