Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat în trafic un tânăr, cetățean român, conducând o motocicletă, deşi acesta nu deținea permis de conducere valabil pe teritoriul României și vehiculul nu era înmatriculat.

În data de 12.01.2023, în jurul orei 18.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Vlădești din județul Galați, a depistat în trafic pe drumurile publice din localitate, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, care conducea o motocicletă de 125 cmc, tip enduro.

Observând că auvehiculul este neînmatriculat, polițistii de frontieră l-au oprit pentru controlul documentelor pe conducătorul acestuia. Din verificările suplimentare efectuate dar și din declarația persoanei în cauză, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar motocicleta nu figurează ca fiind înregistrată.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, fapte prevăzute de art. 335 alin. 1 și art. 334 alin. 1 din Codul Penal.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTot ce trebuie să știi despre cardurile pentru plata facturilor de energie
Articolul următorZiua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale