Patru victime după ce un șofer a intrat pe contrasens. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Pe D.J. 251, în comuna Matca,a avut loc un accident cu patru victime. Potrivit polițiștilor, din primele verificări făcute la fața locului a reieşit că un bărbat, de 36 de ani, din comuna Corod, a condus autoturismul pe drumul mai sus menţionat. Într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, pătrunzând pe sensul opus de mers. Acolo, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, şoferul celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 44 de ani, precum şi trei femei, cu vârste între 37 şi 43 de ani, pasageri în acesta, au fost răniți, fiind transportaţi la spital.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.