Pensiile speciale pe care le încasau foştii parlamentari au fost desfiinţate în luna februarie 2021 prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea prevederilor legale pentru acordarea pensiilor speciale parlamentarilor care au cel puțin un mandat întreg și îndeplinesc condițiile de pensionare. Abrogarea pensiilor speciale pentru foștii parlamentari a fost votată de 357 actuali parlamentari și niciun vot împotrivă. Cei 30 de parlamentari UDMR nu au participat la vot. 

La jumătatea lunii aprilie, 122 de foşti parlamentari au dat în judecată Camera Deputaţilor, Senatul şi secretariatele acestora şi au solicitat anularea actului şi repunerea în plată a pensiilor speciale. Din cei 122 de foşti parlamentari care încearcă să-şi recupereze pensiile speciale în instanţă se numără şi 9 foşti parlamentari de Galați. Cei 9 aleși gălățeni sunt:

– Eugen Durbacă – senator PDSR timp de o lună de zile în mandatul 1996-2000, senator PC în mandatul 2012-2016 și deputat ALDE/Pro România/ PPUSL în mandatul 2016-2020.

– Victor Paul Dobre – deputat PNL în mandatele 2000-iulie 2004, 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020.

– Nicolae Dobrovici Bacalbaşa – deputat PSD în mandatul 2016-2020

– Mircea Nicu Toader- deputat PD în mandatul 2000-2004, deputat PDL în mandatul 2008-2012 și deputat PDL/PNL în mandatul 2012-2016.

– Emil Strungă – deputat PNL în mandatul 2004-2008

– Florin Popa – deputat PSD în mandatul 2016-2020

– Lucreţia Roşca – deputat PSD în mandatul 2016-2020

– Gheorghe Saghian – senator PSD în mandatele 2008-2012 și 2012-2016

– Levente Csaba Szekely – deputat UDMR în mandatul 2004-2008

Toţi cei 9 foşti parlamentari sunt reprezentaţi în instanţă de Societatea de Avocaţi Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners-  

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPercheziții la RAR în mai multe județe din Moldova
Articolul următorIncendiu la Spitalul Județean Slatina – aproape 40 de persoane, în pericol