Palatul „Simion Gheorghiu”, scos din gunoaie, dar tot în litigiu. Urmează securizarea imobilului şi punerea acestuia sub pază.

Ajuns o ruină, Palatul „Simion Gheorghiu”, monument de patrimoniu al Galaţiului, a scăpat recent de gunoaiele în care ajusese să fie îngropat.  Echipe ale Serviciului Public Ecosal, formate din câte şase oameni, au adunat, timp de cinci zile, tonele de mizerie şi au dezinfectat locul. Comanda a fost a Primăriei Galaţi, coproprietar al clădirii.

Singura clădire rămasă din zona de corso a oraşului

Clădirea, cu subsol parţial, avea spaţii comerciale la parter, iar la cele două etaje erau locuinţe. Vandalizată constant în ultimele două decenii, construcţia a rezistat, deşi doi primari ai Galaţiului, Eugen Durbacă şi Dumitru Nicolae, au vrut-o demolată.
Casa a fost inclusă în 1992 pe Lista Monumentelor Istorice ale Galaţiului, cu numele Casa „Simion Gheorghiu”. Face parte din „Ansamblul Urban strada Domnească”, datat secolul XIX.

Construită în perioada 1923-1925, „este singura clădire reprezentativă pentru felul în care arăta zona de «corso», până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost comanditată şi a aparţinut gălăţeanului Simion Gheorghiu, înalt funcţionar la Uzina de Gaz din Galaţi, şi apoi director al Băncii Galaţilor”, spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Igienizare dispusă în urma sesizărilor cetăţeneşti

Potrivit Biroului de presă al administraţiei locale, Primăria  Galaţi, în calitate de coproprietar al imobilului, a acţionat pentru curăţarea şi igienizarea spaţiului. Autorităţile au făcut acest lucru pentru că era obligaţia lor, dar şi în urma sesizărilor cetăţeneşti. Sesizări care, de fapt, sunt demersurile PACT pentru Galaţi, care a încercat să sensibilizeze opinia publică şi autorităţile cu referire la starea Palatului Gheorghiu.

Cel mai probabil urmează securizarea imobilului şi punerea acestuia sub pază. Până atunci, este important ca Palatul să nu redevină un container de gunoi.

Nu s-au putut obţine fonduri europene

Primăria a încercat să o salveze cu fonduri europene, dar nu a reuşit pentru că nu este singura proprietară clădirii. Un cetăţean deţine, cu contract de vânzare-cumpărare, un apartament cu două camere şi bucătărie, în suprafaţă totală de 60,5 mp, situate la etajul 1, cu vedere la strada Domnească. La acesta se adaugă cota indiviză de 12,5 la sută din spaţiile comune şi 25 mp de teren în curte, în proprietate exclusivă. Între acesta şi Primărie este în prezent pe rolul instanţelor gălăţene un litigiu, în care instanţa a dat o primă hotărâre, obligând Primăria să îi plătească despăgubiri co-proprietarului.

Articolul precedentUn submarin militar rus a pătruns neautorizat în apele teritoriale israeliene. Tel Aviv-ul a activat sistemul de alertă
Articolul următorPictură murală realizată într-o scară de bloc din Galați