Oțelul Galați și-a recut î cont și prima victorie pe teren propriu și este neînvinsă după primele 3 etape dinLiga a 2-a. Gălățenii au defilat în meciul cu Unirea Constanța, până aproape de final, dar în ultimele 10 minute au tremurat de teama de a fi egalați. Oțelul s-a impus cu 3-2 (2-0) și se află pe locul 3, cu 7 puncte, după 3 etape.

În minutul 14 gazdele au avut o primă ocazie de gol, dar Cîrjan a reluat cu capul peste poartă, din 8 metri, o centrare dintr-o lovitură liberă.. În minutul 25 Cisotti a interceptat o minge aproape de centrul terenului, a pătruns spre poarta oaspeților, a intrat în careu, dar a șutat slab și portarul Udrea a parat. Un minut mai târziu, Ghiocel a trimis cu capul în fața porții, dar reluarea pe spate a lui Yabre a fost parată de portarul oaspeților. 

În minutul 29 Oțelul a deschis scorul. La o centrare din stânga, George Cîrjan s-a demarcat la prima bară, ia luat fața lui Cană și a deviat la colțul lung, reușind să înscrie. 

În minutul 45+1 Gorovei a pătruns în careu pe stânga, a trecut printre doi adversari și a centrat la bara a doua, de unde George Cîrjan, nemarcat, a plonjat în 5 metri și a reluat cu capul în poartă, 2-0.

În minutul 49 gălățenii au pornit un atac din preajma propriului carea, mingea a ajuns în dreapta la Gorovei, care a pătruns în careu și a pasat pe jos, la 14 metri, pentru Juri Cisotti, nemarcat, iar italianul a preluat și a finalizat cu șut pe jos la prima bară, din dreapta, 3-0. 

În minutul 51, în urma unei greșeli a lui Ghiocel, Horșia a trimis în poarta gazdelor, dar arbitrul a fluierat fault în atac a lui Tudor la Dur- Bozoancă. În minutul 57 la o pasă peste apărare, Enache a preluat în alergare însă nu mai ajunge foarte bine la minge, pentru a șuta la poartă, și aceasta iese în aut, pe lângă bara din dreapta. 

În minutul 81 portarul Dur Bozoancă comit co gafă de curtea școlii și prinde o minge pasată în spate de Nedelea, care s-ar fi dus în corner. Arbitrul a dictat indirectă din 6 metri și Andreas Chirițoiu a șutat în forță din 7 metri, zidul a deviat balonul și acesta a intrat în poartă, 3-1 din minutul 82. În minutul 86  Laurențiu Ardelean a recuperat o minge aproape de mijlocul terenului, a avansat fără să fie atacat de nimeni și a șutat de la circa 25 de metri, la colțul lung, aproape de vinclu, în stânga, făcând inutil plonjonul lui Dur-Bozoancă,3-2. 

În minutul 90+4 Ardelean a șutat pe poartă, dar Dur-Bozoancă a prins și astfel gălățenii au scăpat de emoții și au bifat a doua victorie consecutivă.

SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Sil. Rus, Yabre, Ghiocel (cpt.)(Jardan 65′), Nedelea – I. Neagu (Mih. Adăscăliței 60′), Cisotti (Cireș 79′), Gorovei – A. Nica, Cîrjan (Berisha 60′), Laur. Maxim (Mitoi 79′)

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentO mireasă de 24 de ani, însărcinată, a murit chiar în ziua nunții sale! Tânăra se externase la cerere din spital
Articolul următorCine este Dughin, omul considerat creierul lui Putin, a cărui fiică a fost ucisă într-un atentat lângă Moscova – Ce spune filosoful despre România