Alertă la Guvern încă din prima zi a săptămânii: ședințele au fost suspendate, iar premierul Orban testat după ce ar fi intrat în contact cu o persoană infectată cu Sars-Cov2.

„Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în aceeași platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus.

Premierul Ludovic Orban a solicitat în această dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, este precizat într-un comunicat al Guvernului de astăzi.

Articolul precedentPurtarea măştii devine obligatorie de azi pe o rază de 100 de metri în jurul şcolilor
Articolul următorTeatrul Dramatic „Fani Tardini” își suspendă activitatea după ce un actor a fost depistat cu Sars-Cov2