Sâmbătă, 8 aprilie 2023, în jurul orei 17:16, pe strada Tecuciului, din localitatea Matca, județul Galați, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 63 de ani, din satul Matca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tecuciului, când ar fi virat la stânga pentru a pătrunde pe strada Alexandru cel Bun ar fi intrat în impact cu un alt autoturism, care era condus regulamentar, de un bărbat, cu vârsta de 39 de ani, din aceeași localitate.

Din impact, primul autoturism a ricoșat într-un al treilea autovehicul care se afla oprit pe partea carosabilă, la volan aflându-se un tânăr de 22 de ani, și care, a fost proiectat la rândul său, într-un al patrulea autovehicul care se afla oprit pe strada Alexandru cel Bun, condus de un bărbat de 33 de ani.

După producerea evenimentului rutier, au rezultat avarierea celor 4 autoturisme și vătămarea corporală a conducătorilor auto de 63, respectiv 39 de ani, care au fost preluați și transportați la spital pentru investigații medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în toate cele 4 cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentIncendiu la un apartament din Micro 17, izbucnit de la o candelă aprinsă care a căzut de pe frigider și a intrat în contact cu materialele inflamabile
Articolul următorAccident rutier cu victimă pe strada Traian din municipiul Galați