O tânăra de 14 ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a căzut în gol de pe un bloc cu 4 etaje, din cartierul I.C. Frimu. Locatarii din zonă spun că adolescenta s-ar fi aruncat de pe bloc probabil în urma unei decepţii în dragoste. Căzătura minorei a fost mult atenuată de copacii din jurul blocului şi de faptul că a căzut pe pământ în grădina unui locatar de la parter.

 Cu toate acestea, leziunile fetei sunt la coloană în regiunea dorsală. La preluarea cu ambulanţa, tânăra era conştientă, dar incoerentă. Fata nu locuieşte în cartier, dar ar fi mai fost văzută în cartier, în trecut, alături de alți doi adolescenți..

Locatarii din bloc au auzit un țipăt ascuțit, urmat de un zgomot puternic. Când au văzut-o pe fată la pământ, oamenii au sunat la 112, iar un echipaj de Ambulanță a venit la fața locului. Polițiștii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un simplu accident, despre o tentativă de suicid sau despre altceva.

Locatarii blocului nu-și explică modul în care fata a reușit să deschidă singură trapa de acces către acoperișul blocului, mai ales că această ușă nu fusese deschisă niciodată până atunci.

La sosirea echipajului medical, fata era conștientă, dar confuză. A suferit un traumatism grav de coloană vertebrală, în regiunea lombară. După acordarea îngrijirilor medicale necesare, pacienta a fost transportată pentru îngrijiri de specialitate la Spitalul Clinic de Copii ”Sf. Ioan” din Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentFemeie accidentată pe trecerea de pietoni
Articolul următor10 noi infectări la Galaţi, în ultimele 24 de ore