Nicolae Ciucă a declara că PNL este astăzi marele partid al dreptei românești capabil să treacă România prin crize și să ofere un model liberal de administrație.

„În interiorul celor 165 de ani de viață ai statului român, Partidul Național Liberal împlinește azi 149. La mulți ani, România! La mulți ani Partidului Național Liberal!

Istoria modernă a României nu ar fi fost posibilă fără contribuția esențială a familiei Brătianu și a Partidului Național Liberal. 

De aceea, venim în fiecare an aici, la Florica, să onorăm cel mai longeviv partid din Uniunea Europeană și să ne prețuim, nu doar rădăcinile, ci și viitorul.

Astăzi, tinerii noștri liberali se pot uita cu mândrie la ceea ce PNL a realizat pentru țară. Și pot găsi inspirația și determinarea pentru a continua transformarea României în mai bine.

Ionel Brătianu spunea: „Sunteți reprezentanții unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Fiți cât de modești pentru persoana dumneavoastră, nu fiți modești pentru poporul pe care îl reprezentați.”

Suntem singurul partid istoric al României care duce tradiția mai departe.

Vreau să-i mulțumesc Ministerului Culturii, doamnei ministru, prezentă aici, pentru inițiativa de a investi în renovarea acestui loc simbolic și istoric, vila Florica ce a aparținut Brătienilor, dar este astăzi parte a patrimoniului nostru național, reper al istoriei noastre și devenirii României ca stat independent, unitar și modern. 

Moștenirea istorică lăsată de Brătieni aparține României, este un bun al tuturor românilor de azi și va continua să dăinuie peste generații. 

PNL a fost forța politică din spatele celor mai importante momente ale istoriei noastre recente: Independența României, Marea Unire, modernizarea țării noastre și transformarea ei într-o democrație europeană. 

PNL este astăzi marele partid al dreptei românești, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administrație eficientă, să construiască în România și să facă puternică țara noastră în Europa.

Doamnelor și domnilor, dragi colegi liberali,
Identitatea de dreapta înseamnă pentru noi îmbinarea tradițiilor și progresului, respectul pentru individ și valorile sale, respectul pentru credință și valorile naționale. 

În același timp, pentru noi, a fi de dreapta înseamnă să încurajăm creativitatea, inițiativa privată și inovația pentru un viitor modern și prosper al românilor. 
Înseamnă grija pentru familie și comunități. Înseamnă democrație, ordine, respect pentru legi și reguli, dezvoltare, siguranță și respect pentru  proprietate. 

PNL este un partid al faptelor serioase și rezultatelor concrete. 
Eu cred că faptele liberalilor vorbesc de la sine. Și am încredere că cetățenii României văd acest lucru.

Dreapta nu este o etichetă, un slogan sau un nume pe care ți-l pui pe o siglă. 
Dreapta este un fel de-a fi, pe care nu ți-l dă și nu ți-l ia nimeni. Un crez care se traduce în acțiuni și rezultate pentru fiecare român, pentru familii, pentru comunități și pentru România. 

Partidul Național Liberal a demonstrat acest lucru prin reprezentanții săi și la nivel local, și la nivel național, și la nivelul Parlamentului European.

Doamnelor și domnilor,
Ne așteaptă provocări mari. Dar tocmai provocările mari sunt cele capabile să mobilizeze energii naționale și să inspire o societate. 
Trebuie să redescoperim adevăratul patriotism și încrederea în forțele proprii. La fel cum au spus înaintașii noștri, fondatorii Partidului Național Liberal, „prin noi înșine”, ca națiune puternică în Europa și în lume.
Închei cu convingerea că putem să devenim mai buni onorând memoria înaintașilor noștri și învățând din lecțiile istoriei. Să nu uităm niciodată care este misiunea noastră aici: să fim în slujba românilor. În fiecare zi. 

La mulți ani Partidului Național Liberal! La mulți ani tuturor liberalilor!”, a declarat Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentEste OFICIAL! Coldea și Dumbravă, urmăriți penal
Articolul următorSondaj-bombă: Alianța PNL – PSD câștigă europarlamentarele cu 47%. Ce formațiuni mai prind podiumul?