Pentru combaterea “muncii la gri” a apărut în Monitorul Oficial o Ordonanță de urgență (117/2021). Din 20 octombrie se pot da amenzi de până la 200.000 de lei. Ordonanța se referă cu precădere la situația când un salariat este încadrat în muncă pe un salariu cu o sumă brută mică, de regulă salariul minim pe economie, dar salariatul primește pentru munca prestată un salariu mai mare decât cel rezultat după calculele taxelor legale, diferența fiind dintr-o sursă mai mult sau mai puțin fiscalizată.
În sensul prezentei legi, muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale.
Acordarea unor drepturi salariale nete mai mari decât cele constituite și evidențiate în statele de plată ale salariaților a fost reglementată drept contravenție. Fapta de a acorda un salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată a salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale va fi sancționată cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situație, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.
De asemenea, prin aceste modificări la Codul Muncii se redefinește și se sancționează munca nedeclarată prin primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă (și nu ”în afara programului de lucru”) stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial. Astfel, primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial va fi sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 de lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.
Depășirea, cu mai mult de o lună, a termenului stabilit în contract pentru plata salariului va fi sanctionată. Încălcarea de către angajator a obligației prevăzute (…) cu mai mult de o lună de la termenul de plată a salariului stabilit în contractul individual de muncă va fi sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Termenul de compensare a muncii suplimentare prin zile libere plătite a fost extins de la 60 de zile la 90 de zile, pentru a evita blocarea desfășurării raporturilor de muncă ale agenților economici și asigurarea desfășurării activității acestora în bune condiții.