În data de 30 iunie 2021, în jurul orei 18:11, o femeie în vârstă de 30 ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, dinspre strada Roșiori către bulevardul George Coșbuc, la trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător de la intersecția cu strada Alexandru Cernat, a surprins și accidentat un adolescent în vârstă de 16 ani, care se angajase în traversarea străzii. La momentul evenimentului rutier, semaforul nu funcționa, fiind pe galben intermitent.

Victima accidentului a suferit mai multe leziuni care au necesitat transportarea la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, unde a rămas internat pentru investigații medicale suplimentare.

Conducătoarea auto, ce deține permis de conducere auto valabil, a fost testată alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

În cauză de față a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de Vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentRegistrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale – instrument de combatere a acestui tip de fapte
Articolul următorFOTO: Olt: O maşină inscripţionată „CARABINIERI”, găsită într-un oraş. Poliţia a deschis o anchetă