Medicii români dau exemplul statelor vest-europene, cu sisteme sanitare mult mai dezvoltate decât cel autohton, care sunt blocate de pandemie. Ei cer măsuri mult mai drastice, chiar și lockdown, cel puțin în zonele cu focare mari de infecții.

„Din păcate, evoluția pandemiei nu se stopează. Va trebui să ne gândim cu mare probabilitate și la măsuri restricitve. În București, am avut peste 100 de noi locuri la ATI, iar Spitalul de Urgență Sfântul Ioan a fost transformat în spital COVID. Va trebui să se ia în considerare posibilitatea unui lockdown, măcar în zonele cu focar, pentru că altfel mortalitatea va fi în creștere, oamenii nu vor mai avea loc în spitale”, a declarat Radu Țîncu, medic primar ATI Floreasca, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

El spune că toți pacienții vor avea de suferit, pentru că nu vor mai putea fi preluați de un sistem sanitar depășit de multele cazuri de COVID-19.

Medicul este ferm convins că un vaccin nu va fi disponibil pe piață până la începutul lui 2021, iar testarea în masă a populației nu va putea fi făcută mai devreme de vara anului viitor.

El trage un semnal de alarmă și spune că autoritățile române nu sunt alarmate, în pofida faptului că state cu sisteme sanitare mult mai performante decât cel autohton se confruntă cu un blocaj cauzat de COVID-19.
„Nu ne așteptăm ca până la începutul anului viitor să avem un vaccin, iar până la jumătatea anului 2021 să începem vacinarea. Suntem pe trend ascendent, ca și celelalte state europene cu sisteme sanitare mult mai performante ca al nostru. Belgia nu mai poate prelua pacienții, Germania la fel, iar la noi nu trage nimeni niciun semnal de alarmă”, spune Radu Țîncu, medic primar ATI Floreasca. 

Andreea Moldovan, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, a declarat, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, spre deosebire de debutul pandemiei, atunci când România era în starea de urgență, sistemul medical este ceva mai orientat, în sensul infirmațiilor suplimentare.

Totuși, medicul spune că în prezent sunt mai mulți pacienti, iar dintre aceștia sunt, de asemenea, mai mulți cu forme severe ale virusului, față de debutul pandemiei. „Practic,este o luptă permamentă pentru găsirea de noi locuri la ATI pentru tratarea pacienților Covid. Am avut intrări de medicamente cu efect viral, dar foarte puține. „Gărzile sunt grele, iar problema principală este să găsim locuri la ATI. Este nevoia impunerii unei carantine, nu neapărat stare de urgență, pentru că economia nu poate rezista, dar trebuie să avem grijă de componenta socială a țării”, spune medicul. 

”Cele mai mari porbleme sunt la pelerinaje, la mall-uri, sunt niște vizite care ne costă mult. De asemenea, în mijloacele de transport trebuie controale mai ferme care să impună purtarea măștii și alte măsuri”, a declarat medicul Andreea Moldovan pentru Realitatea Plus.  

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 octombrie: 6.481 de cazuri noi și 83 de decese – RECORD ABSOLUT de infectări
Articolul următorVlad Mihăiță, primarul comunei Cuca, se află în conflict de interese