Lucrările de reparaţii la fântânile arteziene din centrul Galaţiului au început… înainte de anunţarea câştigătorului licitaţiei.
Administraţia locală a lansat o procedură de achiziţie pentru respectivele reparaţii, la care aşteaptă oferte până luni, 28 octombrie. Cu toate că mai este ceva timp pentru depunerea dosarelor de participare, iar câştigătorul va fi stabilit abia după aceea, o echipă de muncitori a început lucrările încă de miercuri, 23 octombrie. Constructorii au placat deja cu marmură trei dintre cele şapte fântâni rectangulare, exact intervenţia pentru care municipalitatea gălăţeană aşteaptă oferte până pe 28 octombrie.
Într-un răspuns la interpelarea pe această temă a cotidianului local „Viaţa liberă”, Biroul de presă al Primăriei a răspuns: „Proiectul care se derulează în zona centrală nu are prevăzute aceste lucrări. Dirigintele de şantier s-a autosesizat şi a solicitat constructorului sistarea”.
Contractul pentru reparaţiile de care au nevoie fântânile arteziene de la Romarta – „Fata pe valuri” şi cele şapte „Garoafe” – are o valoare de 535.500 de lei cu TVA, adică 112.000 de euro. Reparaţiile vizează înlocuirea plăcilor ornamentale din marmură ale fântânilor şi a ţevii care asigură pulverizarea apei în bazin. În zona Romarta, amenajarea urbană este aproape de final, însă fântânile arteziene nu au fost incluse în proiectul de modernizare, dintr-o… eroare de proiectare.