Doi gălățeni în vârstă de 41 ani și 36 ani, soț și soție, s-au ales cu dosar penal, după un incident în trafic. Cei doi l-au lovit pe un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care a oprit să vadă ce daune i-au fost produse autoturismului de serviciu, pe care femeia îl lovise cu portiera mașinii sale. Toate persoanele implicate în incident au fost conduse de jandarmi la sediul poliției.

Luni seara, în jurul orei 19:00, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat la intersecția străzilor Victor Vâlcovici cu Oțelarilor, întrucât un bărbat a reclamat la 112 că a fost lovit de două persoane.

La fața locului, apelantul a declarat jandarmilor că în timp ce se deplasa cu autoturismul de serviciu pe strada Victor Vâlcovici, în momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Oțelarilor a observat un autoturism staționat neregulamentar, iar când a trecut pe lângă acesta, o persoană din autoturismul staționat a deschis portiera, fără să se asigure, și i-a lovit mașina.

”Bărbatul a ieșit din autoturism să vadă daunele produse, moment în care a fost lovit peste față de către femeia care intenționase să coboare din autoturismul staționat. Soțul acesteia, care se afla peste stradă la un magazin pentru a cumpăra covrigi, în momentul în care a văzut altercația soției cu bărbatul a venit și a început să îl lovească cu un cablu de telefon peste față”, informează Jandarmeria Galați.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul secției de poliție, unde jandarmii au întocmit pe numele celor doi soți actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau ale violențe”.

Cercetările sunt continuate de poliție pentru stabilirea gradului de vinovăție al celor implicați în conflict.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCulisele statului paralel – Dosarul Băneasa: Erori judiciare orchestrate de un judecător internat la Psihiatrie și cercetat pentru fapte penale
Articolul următorSOACRA CU TREI NURORI revine pe scenă!