Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere.

În data de 17 septembrie  a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor acţiuni specifice, au oprit pentru un control de rutină, în localitatea Șivița, județul Galați, un autoturism înmatriculat în Franța, la volanul căruia se afla un bărbat, cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut  prezenta un permis de conducere, declarând că din grabă l-a uitat la domiciliu. În urma verificărilor suplimentare efectuate polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentȘofer gălățean depistat pozitiv pentru THC-5 (cannabis)
Articolul următorMașină lovită de un tren de marfă la ieșirea din PTF Giurgiulești-Galați