La data de 29 iunie 2023, în jurul orei 04:30, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Galați a oprit în trafic, pe strada Brăilei, dinspre Inelul de Rocadă către strada Saturn, din municipiul Galați, un autoturism al cărui conducător auto, un tânăr cu vârsta de 19 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

A fost testat atât pentru consumul de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cadrul activităților efectuate după întocmirea dosarului penal, s-a constatat că tânărul de 19 ani, din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, nu este la prima abatere de acest gen. Acesta este cercetat în alte două cauze penale pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

La data de 02.12.2022, în jurul orei 09:50, la intersecția dintre strada Mihai Bravu cu strada Gării, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism radiat, cu numere de înmatriculare atribuite unui alt autovehicul și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, după ce, tânărul de 19 ani a pătruns în intersecție fără a respecta semnificația indicatorului „OPRIRE” și a intrat în impact cu un alt autoturism care circula pe drumul prioritar. A fost reținut pentru 24 de ore, iar după prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

La data de 10.01.2023, în jurul orei 19:30, chiar dacă acesta se afla sub control judiciar pentru faptele mai anterior menționate s-a urcat din nou la volanul unui autoturism și a condus pe raza localității de domiciliu până în momentul în care a fost depistat de un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești.

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar după prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești și, ulterior, la Judecătoria Liești a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

După administrarea materialului probator în această nouă cauză penală ca urmare a depistării în data de 29.06.2023, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați l-au reținut pentru 24 de ore pe tânărul de 19 ani.

De asemenea, la aceeași dată de 29 iunie 2023, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, iar apoi la Judecătoria Galați, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPercheziții domiciliare în Tecuci. Polițiștii au găsit o armă letală de vânătoare calibrul 12 mm
Articolul următor40 de diplomați ruși, EXPULZAȚI din România – Putin își repatriază spionii de la București! Momente de grad zero la Aeroportul Otopeni