Investiții pentru accesul persoanelor cu dizabilități în două instituţii gălăţene. Consiliul Judeţean Galaţi a anunţat achiziţia a două echipamente necesare în acest sens. 

Consiliul Judeţean Galaţi a achiziţionat un scaun pentru ridicarea pe trepte a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. Acesta a fost deja instalat la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi”. De asemenea, instituţia va cumpăra şi o platformă tip lift pentru Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”.

“Începând cu acest an şcolar, elevii cu dizabilităţi locomotorii de la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” pot ajunge la etajul întâi al unităţii de învăţământ cu ajutorul unui dispozitiv electric pentru scări, care poate fi acţionat manual sau cu telecomandă. Avem opt elevi care folosesc în fiecare zi de şcoală acest sistem. De asemenea, am aprobat achiziţia unei platforme tip lift pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, platformă care va fi montată la Biblioteca „V. A Urechia” în perioada următoare. Deşi valoarea investiţiilor nu este una foarte mare, cele două dispozitive sunt foarte importante şi extrem de utile pentru persoanele cu dizabilităţii locomotorii”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi

Investițiile pentru accesul persoanelor cu dizabilități în două instituţii gălăţene nu au fost mari, dar necesare. Echipamentul montat la Liceul Tehnologic “Simion Mehedinti” a costat 54.000 de lei, iar platforma tip lift 73.661 de lei.

 

Articolul precedentPARCAREA din zona Țiglina I este gata
Articolul următorA lovit un pieton pe trecere şi a fugit de la locul accidentului