Incendiu pe o navă aflată în reparaţii la Navrom Galaţi

Un incendiu izbucnit pe o navă aflată în reparaţii la SC Navrom SA, în zona Port Docuri, a fost lichidat, luni, de pompierii militari din Galaţi.

La faţa locului au fost trimise trei echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi şi o ambulanţă SMURD. În urma intervenţiei, focul a fost stins înainte să se extindă şi la alte compartimente ale navei. Nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale la vasul aflat în reparaţii.

„Au ars cabluri din compartimentul motor. Nu au fost victime sau probleme deosebite. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.

Articolul precedentFirmele de dezmembrări auto, amendate cu 150.000 de lei
Articolul următorS-a îmbătat, a adormit pe şosea şi a fost ucis de o maşină