Un incendiu s-a produs luni dimineață, la ora 8.14, la locomotiva trenului Regio 63111, aparținând CFR Călători, care circula de la Tecuci la Iași. Cei aproximativ 200 de călători au coborât în siguranță din tren, iar la fața locului au intervenit pompierii ieșeni. Locomotiva are o vechime de 51 de ani.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, incidentul s-a produs în stația Scânteia, aflată la 30 km distanță de Iași. „Aproximativ 200 de persoane s-au autoevacuat din tren. Locomotiva (Diesel) este decuplată de la garnitură. La locul intervenției se deplasează Detașamentul 2 de Pompieri Iași”, potrivit ISU Iași.
„Astăzi, 29 mai 2023, în jurul orei 08:14, în stația Scânteia, s-a produs o degajare de fum la locomotiva trenului R 6311, care circulă pe ruta Tecuci – Iași. Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție, care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum.
Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor.
Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.
CFR Călători le cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate” a transmis CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Incendiul a fost lichidat la ora 9:13.
Sursa: Realitatea de Galati