Patru persoane au fost evacuate, miercuri, de pompieri, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc turn din centrul municipiului Galaţi. La faţa locului au acţionat patru autospeciale de stingere, o autoscară mecanică şi un echipaj SMURD.

Incendiul a cuprins bucătăria unuia dintre apartamentele aflate la etajul şapte, al blocului V2 de pe strada Traian, iar pompierii au reuşit să scoată trei persoane pe casa scării, iar una a fost extrasă pe geam cu ajutorul autoscării mecanice.

„Au fost evacuate patru persoane, două din apartamentul în care se manifesta incendiul, cu vârste de 22 şi 24 de ani, cu intoxicaţie cu fum şi o vecină în vârstă de 72 de ani cu intoxicaţie cu fum şi atac de panică. O altă persoană, în vârstă de 20 de ani, a fost evacuată pe exterior, cu ajutorul autoscării, de la etajul 7”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță. 

Cei doi tineri salvaţi din apartamentul în flăcări au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la o priză care alimenta televizorul din bucătărie.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 16 iunie: 104 cazuri noi! Vezi situația în fiecare județ
Articolul următorProgramul la serviciile de pașapoarte din toată țara va fi prelungit, în contextul pandemiei de coronavirus