Miercuri, 20 septembrie 2023, în jurul orei 11.30, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN 25, în interiorul localității Tudor Vladimirescu, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci către municipiul Galați, ar fi refuzat să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Galați și ar fi mărit gradual viteza de rulare.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestui autoturism cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune și au solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Șendreni, precum și al celor din cadrul Biroului Rutier Galați, întrucât bărbatul care se afla la volan ar fi refuzat în continuare să oprească și ar fi accelerat autovehiculul până la viteza 180 de km / h.

Totodată, acesta a pus în primejdie siguranța participanților la traficul rutier prin efectuarea a numeroase depășiri neregulamentare peste marcajul longitudinal continuu atât în interiorul localităților, cât și în afara acestora și ar fi circulat pe sensul opus de mers în efectuarea virajelor în curbe, determinându-i pe conducătorii auto din vehiculele care circulau din contra sens să frâneze pentru a evita impactul frontal.

Bărbatul aflat la volan a evitat blocajul auto din localitatea Șendreni, rulând prin afara părții carosabile prin șanț, însă, la intrarea în municipiul Galați, în zona Tirighina, a fost oprit de blocajul rutier instituit de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați. 

În autoturism se afla doar conducătorul auto, care, după ce a oprit a coborât și a manifestat în continuare o atitudine recalcitrantă, refuzând să se conformeze somațiilor polițiștilor. A fost imobilizat și încătușat.

Din cercetări a reieșit că este vorba de un bărbat, de 50 de ani, din comuna Barcea, județul Galați, cu permis de conducere valabil.

A fost testat atât pentru consumul de băuturi alcoolice, cât și pentru cel de substanțe psihoactive. În primul caz, aparatul etilotest a indicat 0,30 mg / l alcool pur în aerul expirat, iar în cel de-al doilea caz rezultatul a fost negativ.

Bărbatul a fost condus la sediul de poliție al Serviciului Rutier Galați. Acesta a fost sancționat contravențional pentru abaterile săvârșite în trafic cu amendă de 5.075 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru 330 zile, în baza prevederilor O.U.G. 195/2002.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPrețurile carburanților continuă să crească. Un plin de rezervor devine din nou un lux
Articolul următorTrafic blocat DN 25, în localitatea Șendreni, din cauza unui accident rutier