În perioada 14 – 17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun. Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.

În județul Galați, în cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 6 650 de persoane și 509 societăți comerciale. Totodată, polițiștii au controlat peste 3 250 de locații, (dintre care 336 restaurante, terase, cluburi), precum și 425 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPolițiștii gălățeni au controlat 326 de vehicule transport marfă
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Lucian Isar, prietenul protejat al lui Florin Cîțu