În perioada 1 – 31 august a.c., polițiștii de imigrări au eliberat 11.427 de avize de angajare în muncă, pentru diferite categorii de lucrători. Dintre acestea, 11.295 au fost eliberate pentru lucrătorii permanenți, 65 pentru lucrătorii înalți calificați, 59 pentru cei detaşați, cinci pentru lucrătorii ICT (persoană transferată în cadrul aceleiaşi companii), iar trei pentru lucrătorii sezonieri.

”Dacă aveți cetățenia unui stat din afara Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene și doriți să munciți în România trebuie să găsiți un angajator, iar dacă acesta decide să vă angajeze, va întreprinde demersurile necesare pentru obținerea unui aviz de angajare. Mai multe informaţii în acest domeniu puteţi găsi accesând următorul link: https://igi.mai.gov.ro/obtinerea-avizului/. În România puteți fi angajat la un singur angajator, persoană fizică sau juridică, care a obținut un aviz de angajare, în condițiile legii.

Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la oricare dintre formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

Pentru eficientizarea procesului de preluare a cererilor Inspectoratul General pentru Imigrări oferă celor interesați posibilitatea transmiterii online a cererii și a documentelor necesare” transmit polițiștii de imigrări.

Informații suplimentare găsiți accesând următorul link: https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/informatii/tutoriale.

 

Articolul precedentFestivalul Național de Comedie – Galați, revine după doi ani de pauză
Articolul următorUn cetățean român a încercat să treacă ilegal frontiera de stat