În loc să aştepte în staţii autobuzele vechi, gălăţenii ar putea folosi, în sistem „bike sharing”, bicicletele noi dorite de Primăria Galaţi.

Deocamdată, abia au fost aprobate costurile realizării unui „Sistem Alternativ de Mobilitate Urbană Utilizând Staţii Automate de Închiriere a Bicicletelor – Galaţi Velocity”.

13.031.064 de lei cu TVA, aceasta este valoarea totală a investiţiei necesare pentru achiziţionarea a 300 de biciclete, 15 biciclete cargo şi 55 de biciclete electrice. De asemenea, se doreşte şi amplasarea a 23 de staţii publice automate de eliberare şi returnare a bicicletelor în punctele cu trafic intens din oraş.

Costurile ar urma să fie acoperite din fonduri europene şi din bani de la bugetul local, cel puţin aşa prevede hotărârea aprobată la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local din 2018, potrivit căreia durata de realizare a proiectului este de 12 luni.

Prin acest proiect, Primăria municipiului Galaţi îşi propune „crearea unei soluţii alternative ecologice de transport public urban, care să asigure un acces mai uşor al persoanelor la locurile de muncă, la furnizorii de servicii sau alte zone de interes, scăderea timpilor de deplasare, a costurilor de transport, şi decongestionarea traficului”.

Articolul precedentMijloacele de transport ale companiei Transurb vor circula ca în weekend
Articolul următorÎnchis la Paşapoarte pe 31 decembrie, dar deschis la Restituiri permise