Peste o sută de noi infectări şi niciun deces în 24 de ore este bilanţul raportării făcute de autorităţile sanitare gălăţene privind evoluţia pandemiei în judeţ sâmbătă, 2 ianuarie.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, 117 dintre cei 313 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore au fost declaraţi infectați cu noul coronavirus. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 16.068. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, șase persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate.

Niciun bolnav nu a mai decedat la Galați până sâmbătă la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână 428. Tot în cea de-a doua zi a lui 2021, 124 de pacienţi au fost declarați vindecaţi. În total, 14.290 dintre persoanele depistate pozitiv de la începutul pandemiei au fost declarate vindecate.

Sâmbătă, 2 ianuarie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 545 de persoane, în timp ce 1.036 erau în izolare la domiciliu, iar alte 314 erau în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 74.841 de teste.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBilanț coronavirus 2 ianuarie: 1.194 de cazuri noi și 78 de decese
Articolul următorCât mai rămâne România în stare de alertă? Răspunsul șefului DSU, Raed Arafat