Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în decembrie 2021, de 1.262.318, cu 3.508 mai multe comparativ cu luna precedentă, iar 63,97% dintre acestea în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Din totalul celor 807.562 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.034 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat. cu 2.879 mai mulți angajaţi faţă de noiembrie 2021.
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 290.417. față de 289.959 în noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne – 121.622, față de 119.829 luna precedentă, Ministerul Apărării Naţionale -75.855, față de 75.739 în noiembrie, Ministerul Finanţelor -24.384, față de 24.375 în noiembrie, Ministerul Sănătăţii -18.421, față de 18.330 în noiembrie, şi Ministerul Justiţiei – 16.926, față de 16.824 în noiembrie.
Potrivit Ministerului de Finanțe, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.244 de posturi, cu 83 în plus faţă de luna anterioară, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.325, cu 593 mai mulți decât în noiembrie 2021, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 159.959 de posturi ocupate, cu 365 în plus 365 față de luna precedentă.
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în decembrie 2021, 454.756 de persoane, o scădere de 412 angajați față de luna noiembrie, dintre care 278.131 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 176.625 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii.