În cursul anului 2021, activitatea Serviciului Județean Anticorupție Galați, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, s-a desfășurat pe trei domenii principale, respectiv prevenire, cercetare penală și investigații. Polițiștii anticorupție ai serviciului au competența legală să efectueze atât activități de prevenire și investigare, cât și acte de cercetare penală dispuse de procurorii din cadrul unităților de parchet, privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne ori de alte categorii de persoane.
În domeniul preventiv, în anul 2021 au fost organizate şi desfăşurate la nivelul structurilor M.A.I. cu reprezentare la nivelul județului Galați, un număr de 156 de activităţi de prevenire (84 de instruiri şi 72 de informări), la care au participat 1580 cadre M.A.I., ocazie cu care au fost dezbătute interactiv aspecte ale problematicii profesionale. Din totalul acestora, 237 au fost cu funcţii de conducere, iar 1343 cu funcţii de execuţie.
Ofițerii serviciului au organizat și desfășurat un număr de 39 de activități de educație pentru promovarea integrității, în colaborare cu alte instituții, la care au participat 1390 de persoane din cadrul Poliției Locale Galați, candidați la proba de traseu pentru obținerea permisului de conducere, instructori auto, manageri ai școlilor de șoferi de pe raza județului Galați, polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Galați și din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați.
În contextul aniversării celor 16 ani de existență instituțională ai Direcției Generale Anticorupție, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Serviciul Județean Anticorupție Galați a desfășurat un seminar cu tema „Integritatea funcției publice”, la care au participat studenții Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice din cadrul universității.
În cadrul programului „sChOOL RURAL – Școala de vară”, organizat de Biblioteca Județeană “V.A. Urechia” din Galați, cu finanțare asigurată de Administrația Fondului Cultural Național și Consiliul Județean Galați, ofițerii de prevenire din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galați au desfăşurat o serie de activităţi de educație pentru promovarea atitudinii civice și educație anticorupție în rândul copiilor din mediul rural care provin din medii defavorizate.
În cadrul Campaniei naționale “M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Galați au desfășurat activități preventive pe parcursul Săptămânilor dedicate acțiunilor de prevenire a corupției în domenii precum poliția de frontieră, ordine publică, regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, poliție rutieră și jandarmerie, la care a participat, în total, un număr de 1425 de persoane.
În cadrul activității de relaţii cu publicul, au fost consiliate în afara programului de audiențe 32 de persoane, au fost soluționate 45 de petiții și 13 apeluri în sistemul Call Center Anticorupție 0800.806.806.
De asemenea, în perioada de referință au fost întocmite și transmise 4 informări preventive, adresate structurilor ministerului cu reprezentare în județul Galați.
În anul 2021, la nivelul Serviciului Județean Anticorupție Galați au fost înregistrate 30 lucrări penale din sesizare proprie. Unitățile de parchet au dispus efectuarea unor activități procedurale de către polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Galați prin emiterea unui număr de 141 de ordonanțe de delegare.
Din punct de vedere al repartiției pe fapte, din cele 30 de lucrări penale din sesizare proprie, 10 au vizat infracțiuni de luare de mită, 4 infracțiuni de dare de mită, 4 infracțiuni prevăzute și pedepsite de Legea 78/2000, 2 infracțiuni de trafic de influență și 10 alte infracțiuni prevăzute de Codul Penal.
Pe parcursul anului 2021, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Galați au participat la organizarea a două activități de prindere în flagrant. Au fost efectuate cercetări față de 45 de persoane suspecte, dintre care 41 au devenit și inculpați. Dintre cei 45 de suspecți, 5 sunt lucrători M.A.I., 2 fiind cercetați pentru fapte de corupție (pentru săvârșirea infracțiunii de ”trafic de influență” și ”abuz în serviciu” raportat la Legea nr.78/2000).
În urma finalizării cercetărilor în dosare penale în care polițiștii Serviciului Judeţean Anticorupţie Galați au efectuat acte procedurale, au fost emise 8 rechizitorii, iar la nivelul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au fost încheiate 3 acorduri de recunoaștere a vinovăției, cu tot atâtea persoane, fără calitate specială.
Precizăm că semnalarea faptelor de corupție săvârșite de angajații Ministerului Afacerilor Interne se poate face atât prin sistemul telefonic gratuit Call Center anticorupție 0800.806.806, cât și la adresele de e-mail [email protected] și [email protected], prin fax – 0236/453997 ori la sediul serviciului din municipiul Galați, str. Crizantemelor nr. 10, județul Galați.
Sursa: Realitatea de Galati