La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii Secției 5 Poliție Galați au fost sesizați telefonic, de către un bărbat, din municipiul Galați, cu privire la faptul că un prieten i-ar fi sustras din locuința, de pe strada Traian, cheile autoturismului și ar fi plecat cu acesta, fără acordul său.

Un echipaj de polițiști, însoțit de jandarmi, a verificat zona, observând autoturismul în trafic, pe strada Nicolae Alexandrescu. Întrucât bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească, polițiștii și jandarmii au plecat în urmărirea autoturismului condus de acesta, iar, pe strada Traian, bărbatul a pierdut controlul direcției și, înainte de a se opri, a lovit două autovehicule parcate regulamentar.

La testarea alcoolscop, bărbatul, de 25 de ani, a prezentat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii constatând, totodată, că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Persoana în cauză este cercetată pentru furt în scop de folosință, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, și a fost reținută, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCercetați sub control judiciar pentru trafic de droguri de risc
Articolul următorDescoperire şocantă într-o clădire din centrul Clujului! Doi tineri, din Jucu şi Galaţi, au fost găsiţi fără suflare