Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, a declarat că decizia sa privind candidatura la prezidenţială este luată la nivel personal, însă anunţul oficial va fi făcut în momentul încetării mandatului la NATO, adică în zilele următoare.

”Pot să spun ceva – (…) trebuie să fii onest cu oamenii, nu trebuie să te învârţi în jurul cozii prea mult – la nivel personal decizia mea este luată. La nivel politic şi instituţional trebuie să respect regula jocului la NATO şi anunţul formal, oficial, am să-l fac în clipa în care termin mandatul meu şi acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare. (…) Adică la nivel personal lucrurile sunt clare, sunt liniştit, sunt hotărât, sunt determinat, dar din punct de vedere al unui anunţ formal, oficial, şi tot ce înseamnă intrarea în următoarea etapă trebuie să mai aşteptăm câteva zile, nu mai este mult şi voi anunţa oficial în clipa în care voi termina mandatul la NATO. Aşa am promis, aşa am spus, aşa este corect”, a spus Geoană, duminică, la Digi 24.

El admite că decizia privind intrarea în cursa pentru Cotroceni nu este una uşoară.

”Este o decizie care implică la nivel personal, de familie, de prieteni, de oamenii care mă susţin, un anumit grad de responsabilitate – nu te joci cu lucrurile astea. (…) Am vorbit cu foarte, foarte multă lume, am mers mult prin ţară, prin diasporă, am vorbit cu antreprenori, am vorbit cu oameni simpli, am vorbit cu românii şi cu româncele din toată ţara şi din diasporă şi cred că în clipa de faţă România şi românii şi româncele suntem pregătiţi pentru o schimbare adevărată”, a precizat el.

Întrebat în cât timp ar putea face anunţul privind candidatura la prezidenţiale, el a răspuns că ”este o chestiune de bucătărie internă (…), lucrurile sunt discutate la nivelul conducerii NATO, la nivelul viitoarei conduceri a NATO”.

”În clipa în care lucrurile vor fi clare, voi face un anunţ public. (…) Nu am fugit de un răspuns, pentru că nu se face chestiunea asta, e o poziţie foarte importantă, înseamnă multă răspundere, nu poţi să intri într-o campanie în condiţiile în care ai o poziţie atât de importantă internaţională, dar lucrurile se aşază şi, repet, pentru mine, la nivel personal, la nivel de motivaţie, de înţelegere a nevoilor României, cred că România este pregătită pentru o schimbare importantă”, a adăugat Mircea Geoană.

În opinia sa, aceste alegeri prezidenţiale sunt probabil cele mai importante pe care le-a avut România ”în ultimii, dacă nu 35, măcar 20 de ani”.

”Cred că întrebarea fundamentală la aceste alegeri este ce viitor alegem pentru România. (…) Sper din toată inima ca toţi românii şi româncele, alte etnii, tot ce înseamnă diaspora românească să vină în număr foarte mare la vot, pentru că se decide viitorul nostru, nu pentru 5 ani sau 10 ani, pentru un preşedinte sau pentru un guvern, două sau cinci, ci pentru multe, multe generaţii de acum, şi cred că este cea mai importantă alegere pe care o avem de făcut în ultimii 20 de ani sau mai mult”, consideră Geoană.

AGERPRES

Articolul precedentIUBITA SOCIOLOGULUI ALFRED BULAI, AUDIATĂ
Articolul următorCULISELE PUTERII. DISCURSUL LUI MARCEL CIOLACU DE LA CONGRESUL PSD, ANALIZAT DE MIRON MITREA