Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Grupul de Comunicare Strategică a raportat la Galați 1.316 cazuri.
Dintre persoanele confirmate pozitiv la nivel național, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.