Pandemia de coronavirus a pus pe stop competițiile sportive pentru o vreme, chiar în perioada în care pugilistul Cristian Ciocan își dorea să reintre în circuit pentru a putea lupta din nou centurile de la categoria grea.

Cu toate că era programat un duel cu britanicul David Allan pentru luna octombrie, nici acesta nu s-a mai putut organiza, pentru că în acea perioadă Ciocan a fost infectat cu noul coronavirus. Promotorul lui Cristian Ciocan în boxul internațional, Erol Ceylan, de la BoxRec, i-a făcut rost rapid de un nou meci sportivului născut în comuna Pechea, din județul Galați. Adversarul va fi unul puternic, francezul Anthony Victor James Yoka, un puglisit cu opt meciuri câștigate din tot atâtea disputate la categoria grea, la nivel profesionist. Șapte dintre acestea au fost dobândite prin K.O. Printre adversarii pe care i-a învins Tony Yoka până acum se numără și David Allan, cu care Ciocan ar fi trebuit să lupte în luna octombrie. O altă cunoștință comună a celor doi este germanul Michael Wallisch, învins de Ciocan în 2018 și de francezul Yoka cu un an mai târziu.

Cristian Ciocan va urca din nou în ring pe 27 noiembrie, în Franța, pe terenul adversarului său. Duelul dintre Ciocan și Yoka este văzut ca un test extrem de important pentru Yoka de a face pasul către adversarii puternici de la categoria grea. Duelul va avea loc la Nantes. Yoka, în vârstă de 28 de ani, este medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

Cristian Ciocan a avut ultima luptă în decembrie 2019, atunci când s-a impus în fața lui Saul Farah, în Germania. A fost primul duel pe care l-a avut Ciocan după eșecul cu Ortiz, din SUA, când gălățeanul a avut șansa de a lupta pe Barclays Center în New York. Ajuns la vârsta de 33 de ani, vârstă bună pentru categoria grea la care se încadrează, Cristian Ciocan a luptat de 31 de ori până acum la nivel profesionist și a reușit să câștige de 25 de ori, fiind învins în șase rânduri. De precizat că pugiliştii care l-au învins pe Ciocan au fost Tyson Fury, Alexander Povetkin sau Luis Ortiz, cei mai buni pugiliști profesioniști la astă categorie.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentOra 18:00 – Culisele statului paralel. Dezvăluire bombă despre intervenția lui Victor Ponta în dosarul Lukoil
Articolul următorCozmin Gușă, consilier full-time la Gold FM: „De astăzi, sunt (și) angajatul fiului meu!”