La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 16.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe strada Basarabiei, din municipiul Galați, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton.

Din primele verificări făcute la fața locului, polițiștii au stabilit că victima accidentului, o femeie, de 51 de ani, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, de 25 de ani, în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal. Victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru investigații medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVernisajul expoziției „ATELIER”, găzduită de Galeriile „Nicolae Mantu”
Articolul următorUn șofer băut a lovit 3 autoturisme parcate regulamentar