Marți, 8 februarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Galați au identificat și reținut o femeie, de 34 de ani, din municipiul Galați, bănuită de comiterea unei fapte de furt și a unei tentative de furt.

Din cercetări a reieșit că, în data de 4.02.2022, după ce i-ar fi vândut victimei pește, în piața din cartierul Țiglina 1, femeia, însoțită de fiul ei minor, ar fi urmărit-o pe aceasta până la locuința sa. Aici, folosind diverse pretexte și profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei, în vârstă de 87 de ani, ar fi pătruns în apartament de unde ar fi sustras suma de 2 100 de lei. Două zile mai târziu, persoana bănuită, folosind același mod de operare, ar fi pătruns în locuința altei femei, de 81 de ani, unde ar fi fost surprinsă de aceasta în timp ce căuta prin lucrurile din dormitor, de această dată nereușind să sustragă bunuri sau bani.

Femeia a fost reținută de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentProiect pilot: Deținuții ar putea face cumpărături online
Articolul următorUn tecucean de 51 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a urcat băut la volan