La data de 20 iunie 2023, în jurul orei 08:10, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Galați a oprit în trafic, pe șoseaua Smârdan, din municipiul Galați, un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat cu vârsta de 70 de ani, consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
La testarea alcoolscop, valoarea indicată a fost de 0,56 de mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că bărbatul depistat a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: Realitatea de Galati